Alphabet, compania-mamă a Google, pregătește divizarea acțiunilor proprii, mutare prin care speră să atragă mai mulți investitori de retail și în urma căreia ar putea fi inclusă în structura indicelui Dow Jones.
Valoarea de piață a Alphabet, părintele Google, se apropie de 1 trilion de dolari, astfel că gigantul ar putea călca, în curând, pe urmele Apple, Amazon și Microsoft, companii din domeniul tehnologiei care au depășit deja acest prag psihologic.
Alphabet, compania-mamă a Google, a devenit vineri a doua companie, după Apple, a cărei capitalizare bursieră depășește 700 de miliarde de dolari. Compania a reușit să atingă acest prag în 13 ani de la listare, în timp ce, în cazul Apple, atingerea acestei performanțe a durat peste 3 decenii.
Acțiunile Alphabet, părintele Google, au depășit, pentru prima dată de la listarea companiei, pragul de 1.000 de dolari pe unitate.
Alphabet, compania mamă a Google, a devenit luni a doua companie americană cu o capitalizare de peste 600 de miliarde de dolari, după Apple, ca urmare a unei creșteri a acțiunilor grupului cu 2,4%, relatează MarketWatch.
Alphabet, "părintele" Google, a devenit compania cu cea mai mare capitalizare bursieră din SUA, devansând Apple, după ce rezultatele din ultimul trimestru al anului trecut au depășit așteptările analiștilor, ceea ce s-a reflectat în evoluția acțiunilor, transmit Reuters și Wall Street Journal (WSJ).